îmi plac toamnele cu chiștoace băltind
frunze putrede cai aburiți
trag storurile și dorm cele cinci minute
pentru frumusețe apoi alerg
cu viața la piept
fiecare drum are cheia lui sol
mă scutur de ploi precum câinii
din adăposturi
n-am stare toamna mea are pantofi portocalii
o claxonează la semafor alcoolici anonimi

ăla care scrie ca să evite viața umblă cu
moartea în buzunar de-i sar toate femeile
de gât să plătească umbrela cu care
iese în ploaie aproape singur

străzile șiroiesc de apă vânzătorul de ziare
ascunde sub tejghea un număr din Luceafărul
brusc arta are valoare la bursa zilei
iubesc cu vântul în față
dar nu dau drumul toamnei să se risipească
m-aștepți bând din singurătate câte o gură
arunc pantofii uzi în ziua aceasta am
desfrunzit ca un copac