Cădeau neîntrerupt, câte unul,
Apoi cădeau câte doi, ținându-se strâns de mâini,
Ca îndrăgostiții care aleg să se despartă
De Lume...

Cădeau mai mulți și mai mulți,
Acum câte trei, câte cinci, câte șapte,
Până când a rămas unul singur,
Exact ca “principiul firii”.

În fond, era o avalanșă de principii
Înlăturate voit și de aceea,
Cel rămas acolo, înauntru,
“O arde”-n singularitate!

O să înțelegi că ăsta, rămasu’,
Nu se putea exprima principial...
Exista un zgomot pe fundal,
Principiile se mâncau între ele,
Era aglomerație...

Ãsta e motivul!