E illegal, ocult și masochist
să măsor copilăria cu adultul din mine…

Copilul zboară liber
printre mărăcinii iluziilor mele de a fi
Și-mi spune printre literele clipei:
“Mamă, taci!”

Un singur “Nu” în fața efemerului
îmi luminează noaptea vieții…
Iar restul clipelor mă urcă
până la soarele necizelat
ce arde fără seamă
toți urșii fără mure,
copacii tremurați
pe lama de tăiat
păduri,
poveștile cu clopoței
și gust de fragi…

Pot să-i salvez cu pielea mea, copilul meu,
cu-mbrățișarea ce-ți adună ciripitul,
nu-i așa?

Eu nu știu conjuga încă iubirea
n-am terminat să-nvăț să te iubesc,
pot doar pecetlui cu ea
culoarea clipei ce-o respir…

Până la infinit și înapoi, tot te iubesc!