Atâtea gânduri călătoresc pretutindeni,
nu obosesc să caute un stimul nou.

Dincolo de mine-i o lume cu pielea subțire
purtată-n brațe de copiii aburului albastru
cum se desăvârșește lumina prin întuneric.

Zăpada argintată prin care respiră pământul
e troienită pe alocuri de-un vânt supărat,
porți din umbră se deschid, nopțile trec la vânat
și vânatul nu se mai întoarce.

Toate se clatină cum frunzele plopului,
fagure cu arome plăcute ce-n aer ard
clipele deșirate din viață
învelite în sunete de crini
pe buzele dimineții fragede.