noaptea în orașul de pe malul Dunării
desenezi stele de apă
singurătatea ademenește femeile ca o pâine caldă
aburi se ridică din ape pătrund în suflet
cu solzi fosforescenți
linia vieții urcă spre cer/apus de lună /
simt cum se sparge liniștea între diguri

secunde clipocesc
valul dinspre tine numără dimineți pierdute
prin oraș se vând fanteziste tablouri
dăruiește-mi o pensulă să scriu
un poem despre cum am iubit pe malul Dunării
cât m-ai pictat pe retină

nu stinge țigara pe nisip!
cândva mi-a luminat iubirea care se scaldă
alunecos printre stânci