Mâinile își lungesc degetele,
oamenii privesc și se miră
cum prind între ele norocul,
îl amestecă în sâmburii din căușul palmei,
face gropi în grădină
și-i acoperă cu suflet și lut reavăn,
mângâie totul cu gândul
și închide poarta grădinii.

Acasă-mi las mâinile-n voie
să facă gesturi de mulțumire.

Cuvinte nu mai am,
am doar semne prinse-ntre degete,
mâinile încercuiesc mijlocul femeii
cu atâta nerăbdare,
câtă sfințenie pune-n făcutul pâinii
și coacerea ei în cuptor.
Grația și mirosul ademenitor
mă subjugă definitiv
până la amănuntul binecuvântat,
intrăm unul în altul
într-un cocon.