agonia
francais

v3
 

Agonia.Net | Règles | Mission Contact | Inscris-toi
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communautés Concours Essai Multimédia Personnelles Poèmes Presse Prose _QUOTE Scénario Spécial

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Textes du même auteur


Traductions de ce texte
0

 Les commentaires des membres


print e-mail
Visualisations: 6964 .



h
poèmes [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
par [Catalin Pavel ]

2015-11-13  | [Ce texte devrait être lu en romana]    | 



spunea că aștepta ca ea
să dea cu piciorul acelui trecut,
și adăuga aici două observații,
că trebuie să zîmbim mai des,
îi face pe oameni să răsufle atît de ușurați,

și că acel trecut era scaunul pe care el stătea în picioare
cu ștreangul prezentului de gît.

căutase, spunea, fericirea micronică
strecurată oriunde se putea strecura,
în crăpăturile din pînza ecranului
pe care ni se proiectau peisaje dumnezeiești
și avioane apărînd pe deasupra copacilor în fiecare minut
precum cornetele trase de băieți în sus

un trecut în care ți se părea adesea
în timp ce scoteai gunoiul, în timp ce mestecai în grabă,
că relația noastră cu lumea poate fi încă rescrisă,
că nu a fost clarificat felul în care lumea e sîngele nostru și noi sîngele acestei lumi

că totul poate fi așezat pe un jgheab mai rapid, mai neted

uneori
corporalitatea lumii ajungea la tine ocolindu-ți simțurile,
lumea împielițată,
deschizi ușa și acolo sunt pluto cu venus, marte cu uranus

fericirea micronică
putea cuprinde în gheara ei teritoriul cu mult mai mare al inimii,
asuprindu-l într-un mod strigător la cer

dar nu învățase nimic din asta, spunea.
dragostea acționase cinstit și nicio clipă
nu pretinsese că nu va produce efecte secundare,
a căror gravitate nu putea totuși
să nu-ți stîrnească
admirația

noi doi nu ne-am iubit niciodată
n-am trăit niciodată împreună
n-am fost niciodată singuri împreună;

s-a făcut seară pe ecran
iar pe cîmp au pornit sute de stropitori
de la distanța asta jeturile lor de apă par nemișcate.

noi doi n-am fost niciodată unul lîngă altul
n-am vorbit niciodată unul cu altul
nu ne-am cunoscut niciodată
noi doi n-am existat niciodată;

dovedindu-se pînă la urmă că ceea ce vedem
este un documentar despre un petrolier
avariat în mijlocul oceanului,
din care se scurg sute de mii de tone de apa vieții.


.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii La maison de la litérature poezii
poezii
poezii  Recherche  Agonia.Net  

La reproduction de tout text appartenant au portal sans notre permission est strictement interdite.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politique de publication et confidetialité

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites! .