aparține unui femei spital
unde pacienții suntem noi scaunele de lemn
florile căzute în patima plasticului
și tatăl ei
cu un buchet de scrisori în mână

a devenit un loc unde m-a cuprins întotdeauna
o imensă frică de frică
și nu pentru că sunt un obiect care mișcă
ci pentru că știu care este urmarea vindecării mele
lemnul își pierde treptat identitatea celor patru picioare
prinde ființă
se lasă tot mai lesne locuit pe dinăuntru
și într-un sfârșit academic este eliberat cu dezinvoltura
unei alte scrisori medicale
ca lemn de foc