Ascultă-mă bine și ține minte ce îți spun acum
nu voi frământa alte cuvinte pentru acest adevăr relevat
strângând durerile în dinți și în pumni
singurătatea nu este o pasăre
singurătatea este colivia în care te închizi tu
când nu îți dai drumul la aripi
și lași armăsarii să te priponească
în mrejele unei minți invadată de pâcla dintre ani
în ea ești prizonierul propriei temeri
nu în lume în tine cazi cu munții de lacrimi
și cele mai cumplite redute
sunt prăpăstiile peste care nu poți trece
ca atunci în copilărie când fericit
puteai sări pârleazul într-un picior
îți amintești?

Îmi spuneai că tristețea este o ursitoare rea
care cântă și dansează deseori
pe casa mea fără să țină cont că e miercuri sau joi
sau că sfinții și-au început rondul duminica
îmi împleteai coronițe din flori de nu mă uita
și-mi aminteai că tu ești singurul prinț
care poate transforma satul într-o poveste
o poveste rotundă și roșie ca un măr
din care vom coborî într-o zi
să ne căutăm condorii albaștri cu care vom zbura departe departe
atuci am râs cu poftă pentru prima dată
ți-am înfipt mâinile mici în plete
și te-am sărutat cu aceeași poftă
fructe mai gustoase n-am aflat până acum…

Acum un alt tărâm de fum
o lacrimă închin-
e tot un fruct amar zadarnic și nebun care tace
dar eu îți spun: scrie-mi mie toate tristețile tale
am loc destul pe umeri brațe și pe sâni
și lasă-le slobode să-mi umble prin răni
să urle precum lupii prinși la oi
apoi înfășoară-mă în curcubee
și cântă-mi cântă-mi ca un trubadur
până se vor destrăma tăcerile și gratiile vor deveni aripi
până mă vei vedea apropiindu-mă fluierând
cu toamna pe umeri
femeie.