poate albastrul din liniștea-ți
m-ar ține
în loc pentru un strop de veșnicie
astfel încât
din ramurile mele
plecate
nspre lume s-or preface
lungi
aripi ca de înger
m-oi ruga
ca una dintre ele sa îmi cadă
să fiu ca unul
nepereche
vei vrea a-mi fi alăturea
spre infinit
poate că pacea
din plinul gândurilor tale
mă va trezi
din alergarea mea spre neființă
și
șoaptele-mi se vor preface-n zâmbet
umbrit de necredință
sau
că vacarmul răsăritului de soare
din zilele plecării mele
ți s-o lipi în genele-petale
atunci
putea-voi să opresc venirea toamnei
și nici
noaptea
mi-ar părea prea lungă
vei vrea să fii
albastru
liniște
tumult
doar să te plac
mai mult.