Păstorule, ți s-a murdărit vorba;
Schimb-o cu prundișuri și lapte de
cuvinte universale, care desigur e
păstrat în puțurile peste care calci
cu mireasa în fiecare seară.
Într-adevăr, fiecare seară o pictezi
cu o nuntă la care participă esențe
din ierburi mușcate la întâmplare -
Mireasa va lipsi într-o bună zi, dar
tu vei fi băiat deștept și te vei bucura
de lutul de la picioare, profețind
balade pentru erele trecute, în
cinstea extincției umane de peste
n miliarde de ani.

Dar viața se scurge ca dintr-un
fruct exilat, iar continentele
se reunesc în sfârșit. Fiecare își
cere dreptul la viață între uraganele
de la margine și marea, pacifica
arșiță dinăuntru - Ocean Pacific
pe o parte, Ocean Pacific pe de
cealaltă. E timpul să-mi dai aurul!

Ai făcut din el ziduri? Cum ai decorat
crenelurile? Catedrala avea multe
turle? Urmașii au topit tot și ți-au
turnat gură printre gemete, ca lui
Crassus în vechime. Au pus pământ
și au uitat, sânge neveridic din sânge
neveridic, plasmă friguroasă din
oase descărnate.

Urmașii, ginta, clanul calcă peste tine,
cum călcai tu peste izvoare ce își
cereau dreptul la viață. Izvoare viitoare
peste izvoare trecute peste izvoare
sufocate. Fii peste tată peste ruine.

Lasă aurul, aruncă-mi ruinele peste gard!
Hai, că nu mai încape multă bogăție!