Mang ren mo xiang

Oamenii doresc imposibilul
Incearca sa citeasca de multe ori ilizibilul
Incearca febril sa caute neaparat
Ceea ce nici macar nu poate fi cautat

Da, ei se lupta, viata lor este o jungla
In care “brute” bine imbracate in libertate umbla
Toti vor sa stie, sa inteleaga
Dar actiunile lor niciodata corect nu se leaga

Societatea lor este o supa morbida
Prin care oamenii absurd plutesc in deriva
Frici, spaime, acestea sunt sentimentele lor
Cu teama se nasc, cu aceeasi teama mor!

Vezi in fiecare zi umbland in jurul tau fete triste
Si intelegi ca acei oameni au incetat deja sa mai existe
Se indreapta catre moarte, cu ardoare o doresc
Parca intr-o alta existenta paralela ei traiesc

Suparati, ei uita de fericire si de firesc
Toti aleg sa adopte un comportament prostesc
Cauta sa atinga absolutul
Dar se avanta si imbratiseaza necunoscutul

Se cauta atribute ciudate
Iar nimeni nu poate sa le aiba pe toate
Se lupta pentru a ajunge cu orice pret in atentia celorlalti
Dar nu inteleg ca viata nu se reduce la aplauzele unor perdanti

Religie, ocultism, ce curente inutile si ciudate
Oamenii simt nevoia unei vieti zbuciumate
Se cearta, nervii ii cuprind
Iar apoi, realizand prostia cu mainile de cap se prind

Cate actiuni, decizii luate pe moment
Nu gandesc, superficialitatii ii ridica monument
Da, o specie dezvoldata
Dar care la capitolul individual a ramas retardata!

Toti afirma cu tarie ca statul ii ingradeste
Dar fiecare propiile custi foloseste
Nu ceilalti ii constrang pe ei
Asta fac nebunestile lor idei

In loc sa incerce sa traiasca firesc
Se ascund in spatele unui “cod” prostesc
Sunt constransi de normele pe care oameni ca ei le-au indicat
Invatandu-le si ei tot de la muti care “frumos” le-au enuntat

Da, parca iti vine sa razi, sa te amuzi
Cand vezi pe strada numai oameni ursuzi
Nu stiu sa se bucure ca traiesc, ca sunt vii
Cauta “adevarul suprem” aderand la diverse religii

Nu inteleg ca bucuria principala este viata si doar ea
Renunta pentru ca spera ca “minunile lumii de dupa” le pot avea
Aleg drumul catre moarte, spera sa atinga o stare celesta
Fara sa inteleaga ca viata este o calitate pur terestra

O planeta, aceasta este casa noastra
Divinul nu exista, sa renuntam la aceasta impresie proasta
Sa nu mai alegem idealul “ceresc”
Sa ne concentram asupra aspectului omenesc

Voi, mari ganditori, ai unui ideal nomad sustinatori
Ai sufletului atat de fragil si ipotetic creatori
Intelegeti ca ati ales un drum perdant
Pentru sunteti aidoma orbilor care incearca sa descrie un elefant!