peste noapte cuvintele se strâng așa, ca
într-o pungă de hârtie, sau de plastic,
într-o sacoșă, posibil de rafie, legată cu elastic,
cuvintele pot fi aflate și împachetate, frumos rânduite
în pungi de cadou colorate, arcuite, burdușite
cu verbe, substantive, pronume, numerale
și adjective, multe adjective de-ale tale…
există și pungi mai dolofane, de hypermarket,
pline cu chestii de nimic, bune pentru orice bulimic:
adverbe, prepoziÈ›ii, conjuncÈ›ii - neapărat ,,de’’
pe care mult o folosesc, interjecții cu iz arăbesc
și numele tău, numele tău ascuns în toate,
în toate acele pungi colorate, ușor degradate:

venus de februarie, iată, vezi cât ești de apreciată?


apoi, ușor, pungile începem să golim, cuvintele să folosim
aruncându-le de la tine la mine, de la unul la altul,
urmărindu-le saltul și impactul, posibil păcatul;


...și vine seara, ne-am epuizat, oboseala ne-a abrutizat,
fugim spre cuvintele din pseudorealitate,
de la televizor și facebook, ce calitate,


eu, folosit, ponosit, mă declar plictisit
și simt nevoia să te părăsesc, puțin fâstâcit,
căci merg să beau a la Ion Mureșan – obosit!

dar te rog, buna mea venus de februarie,
până când ne vom revedea, a mă ierta
căci peste noapte cuvintele se strâng așa, ca