femeie îmi ești ca vinul amar
băut în taină când noaptea se despletește
la geamuri luminate cu lumânări deocheate
ai ochi de leopard mersul e al aceleiași feline
în răsfățul lunii pline
îți scriu poeme desfrânate
pe pereții umezi și musculoși
ai închisorii care-mi ești și mi-ai fost dintodeauna
mai puțin
grațierile la care am fost pe nedrept supus
oare ce faptă am săvârșit
ce tribunale m-au condamnat la închisoarea ființei tale
nu mai știu nu știu dacă mai contează
sunt un funambul survolând neantul între coapsele tale
un rege al abisului al evadărilor atârnat de buzele tale
de limbile tale care mă rostesc cuvânt și cuvânt după ce m-au
plimbat cu voluptate mestecat cu grijă încet și roșu
tu vorbești întruna și târziu în general
nuferii se deschid la 5 minute după trecerea ta
mi-au înflorit și insomniile la gratii
îți privesc gura și-mi doresc să fiu un zeu comestibil
să fiu mâncat de ea și nu adorat
îți scriu poeme desfrânate explicite la întrecere
cu poeți pescăruși și petrecăreți care nu se feresc
în timp ce te îndrepți spre oceanul de vizavi
cu același mers de leopard și gust de vin amar
îți împart întrebările la cifre impare
rezultatul e un răspuns în doi peri și o promoroacă plăpândă
luna stă ca un sinucigaș pe marginea hăului indiferent și roșu
tu vorbești în continuare
și eu nu mă pot dezlipi de pe gura ta
buzele și limbile tale
sunt un cuvânt ce nu vrea să fie rostit