Pe-un coridor ce-acum o clipa parc-a fost aprins
Cu lumanari de ceara veche, suflate-n soapte straine,
M-ascund in fumul de tigara,
Fugind de cantecul care-mi rasuna-n minte de o ora.
Peretii zdrentuiti vorbesc in gol, ma cauta si ma privesc,
Iar patu meu e rece ca pamantul
Ud de lacrimi calde.
Rasuflarea imi apasa tare pieptul,
Pasul scartaie greoi,
Iar inima trosneste a fior de vant ce-mi leagana trupul in mii de directii.
Ma prind de-o speranta cu gandul,
Ma prind cu un ochi de lumina,
Trecutul imi calca pe umbra,
Dispare pamantul.
Si pierd linistea casei...
Ma catar pe scheletul de stejar, ma uit in departarea de un metru,
Ma-nec prin stropi de ploaie, caut spatiu...
Sunt singura-n pustiul viu, ingust,
Dar simt ca ma priviti cu totii,
Ca asteptati sa misc un deget, o geana, un gand...
Am amortit in asteptarea clipei care poate sau nu sa vina.
Si-n nemiscare astept un semn, un ragaz, eterna impietrire.