ai plecat. ai plecat cum pleacă păsările toamna luându-mi
zborurile și mi-au rămas brațele astea nebune prin care mișună
nimicul și nici nu știu de mă doare sau ce-o fi senzația asta de
pustiu în care-mi ascut ghearele, îmi tocesc nervii, îmi pierd
mințile...
te-aș striga... dar ai veni? oare ai încerca să-ntorci cumva înapoi
primăvara aceea umflată de plâns și dor? nu știu cum să fac. unde
să te caut? unde să caut liniștea acestui zbucium cuibărit. în
pieptul meu? în scorbura lunii? e atâta întuneric. atâta întuneric
mă cuprinde.
nu vrei să vii înapoi? nu vrei, te rog, să vii? măcar câțiva pași. uite
am un loc gol aici la poalele sufletului meu pe care trebuie să-l
ocup cu o planetă sau ceva: o tornadă, un fluviu, sau chiar cu un
cutremur, numai să mă simt, să mai simt o rotunjime pe undeva...
nu vrei să fii planeta mea? în fiecare dimineață aș zâmbi și ți-aș
planta o floare. duminica aș plămădi din petalele lor, păsări vii,
albe, roșii, viorii. viața ar fi atât de colorată, încât niciodată nu am
vedea abătându-se vreun vultur sau nor...
nu vrei tu să fii o tornadă? în mijlocul ei îmbrățișați ne-am iubi și
peste tot ar cădea sărutări, ar mirosi a primăvară tot ce n-a fost
atins în lutul planetei unde ne vom ascunde pentru un crâmpei de
veșnicie albastră doar a noastră...
nu vrei, te rog, să fii un fluviu? fluviul meu în care m-aș arunca
odată cu dragostea asta care mă arde prin sânge, prin coaste. aș
învăța să înot și poate cine știe, în timp voi deveni peștișorul auriu
menit să-ți îndeplinească ultimele trei dorințe tot ție, chiar dacă
asta ar însemna apoi să nu mai strălucească.
nu vrei, te rog, să fii cutremurul meu? nu vrei să fii? doar să
fii...aș simți în neclintirea care sunt munții cum saltă pe picioare.
bufnițele și-ar lua fericite zborul în spate. lupii ar pleca flămânzi
după alte mioare. stâncile și-ar deschide florile de colț. caprele
negre s-ar aduna să mă spele în lapte și pentru prima dată...pentru
prima dată, mâinile mele împrăștiate, mâinile mele n-ar mai sta
prin lume de mine departe. s-ar aduna cum se adună femeile la un
priveghi să aprindă o lumânare. s-ar așeza la rugăciune în umbra
de sub piept și-ar aștepta...cu un ochi întredeschis înfipt în
trunchiul de lemn, ar aștepta, te-ar aștepta să vii să le înveți cum
să vorbească despre durere, prin semne...
mamă.