DE-ALE ALBINEI


Cine te-a pus să te prelingi miere
peste amărăciunile din mine?
M-ai văzut fagure stors de sentimente
în stupul meu învechit,
golit de lacome muște și viespii
care mi-au bâzâit existența?
Ești o hărnicie a vieții
printre florile primăvării tale
și ți-ai găsit tocmai în mine
loc pentru zumzetul inimii?
Dar nu uit că și veninul
îți aparține, făcut tot din nectarul
care ne ispitește.