când marinarii se treziră soarele era sus
și corăbiile deja în larg
căpitanii se priveau ochi în ochi prin binocluri și cioburi din sticlă
parâmele atârnau obosite și ude printre coșurile cu lămâi
ca niște brațe rupte de ancoră

între babord, tribord, proră și pupă
femeile aruncau, suflecate, apa
fiecare din corabia ei
în corabia celeilalte
găleată după găleată
frenetic gemând și mângâind,
cu părul despletit, gura canoanelor,
adunând cu genele praful de pușcă
privindu-și chipul rotund, plutind
precum luna deformată, pe valuri

catargele se clătinau alene cu pânzele gâfâind după vânt
și sarea urca în sânge precum iedera pe cruci
cineva trebuia să tragă sau să se predea
cineva trebuia să știe unde-și ascunde comoara
monstrul din adâncuri

din când în când o hartă foșnea
o timonă scârțâia
din când în când sirenele-și cântau singure
până se îndrăgosteau de propriul lor sunet
și eșuau pe Sirenum Scopuli
cu buzele arse și solzii triști

cu ce nu vezi nu te poti lupta, Bellona

căpitanii și echipajul trăgeau de parâme
își priveau prin binocluri și cioburi din sticlă femeile
mulate de dor pe canoane, setea din ochii lor
fiecare pentru el - murmurau ei


deși lămâi aveau