mă întrebi de ce devenim bătrâni?
să uităm de noi
să ne înșelăm trupul cu aduceri aminte
să mărunțim diminețile cu hrana nopților
și așa aduși de ani
să facem un colț bucuriilor și să râdem
știu că e o înșelăciune la mijloc
dar nu cântăresc paralelismul ce-mi cade pe cap
ori de câte ori mă prăvălesc în lume
nu cântăresc neliniștea care-mi fuge prin sânge
și nici kilogramele de vise spulberate
tu nu vezi cum bate la geam brațul femeii mute?
despre iertarea istorică îți voi povesti pe un covor de catifea
lângă cenușa păsării Bennu
lângă urletul Lupului Alb
sau lângă sfâșietoarele pânze țesute în așteptarea iubitului
te las să cercetezi viața
dar să nu spargi apoi zilele pe care le-ai păstrat în colțul tău secret
pentru că pe trupul meu umblă suflarea morții
și n-ai să înțelegi de ce rosturile sunt legate cu sârmă ghimpată