Să lași lumina
mult în apă,
să se aleagă
albul de negru,
oamenii de oameni.

Peste covoarele luminii,
pașii mei sunt
o cerneală
ce-și scrie ilizibil
povestea
cu stilou.

Și noaptea,
despletită,
alergând cu tălpile goale
își lasă urma
în ochii tăi.

Tu
îți acoperi
pleoapele
cu palma.
Pe când alt răsărit?