Demult, de-atunci sunt ani,
La umbra de castani
De pe-un maidan sosise-o panoramă,
Și-n roiuri de țânțari,
O mână de circari,
Jucau pe scenă propria lor dramă.

Maimuțe și pitici,
Și-un clovn cu ochii mici,
Cu nasul roșu și nădragi cu ciucuri,
C-o gheată și-un bocanc,
La prețul de un franc
Ne-nveseleau pe toți cu giumbușlucuri.

Dar, într-o zi de mai,
Lângă-un vagon cu cai
Înconjurat de muște și de vrăbii,
Acoperit de cer,
În fracul său mizer,
Muri bătrânu-nghițitor de săbii.

Iar trupa, fără dric,
În țintirim calic
L-a dus pe umeri să-l coboare-n tină,
ÃŽntr-un sicriu de lemn
ÃŽn care sta, solemn,
Sub giulgiul sfâșiat dintr-o cortină.

Și nimeni nu l-a plâns;
Castanii doar s-au strâns
Să îj jelească-așa cum știu castanii,
Ce-n loc de lumânări,
Cu fum de smirnă-n nări
Purtau pe brațe candelabre stranii.
....................................
Maidanul de cândva,
Decor de mucava,
Plecă prin vremi cu câinii și cu macii,
Iar simplul fapt divers,
Pretextu-mi pentru vers,
Va fi știut când vor vorbi copacii.