Azi am călătorit din nou fără bilet.
m-am urcat clandestin într-o stație aglomerată de prea mult trecut și în care prezentul stă inevitabil înghesuit pe scări.
speranța n-a mai avut loc... am lăsat-o afară... o să vină cu următorul tramvai.
e o zi dureros de senină... tot acest albastru mă urmărește suspicios ca un controlor, până la capătul de linie.
sper să nu plouă... să nu se strecoare vreo iluzie printre picături...căci azi îmi doresc mai mult ca oricând să văd limpede drumul până la stația unde ai aruncat civilizat la coș inima mea alături de biletul tău compostat...
pentru că tu nu mergi niciodată fără bilet
și nu uiți niciodată să-ți iei umbrela,
chiar și pentru zile ca asta când plouă doar cu regrete
că nu am cumpărat și eu un bilet câștigător de tramvai.