Firu’ își trage din fusu’ existenÈ›ei de sine,
De-a fi… cum È™urubu’ în filet de miÈ™care.
Erg e lumii în secunda din unu, se pare...
Deci cu totu’ e-un dans, din balans tot provine.

Și piatra în statuie mișcare-i, nucleul,
Iar floarea-nspre soare-i dans zilnic, o horă…
Albina e-n luping-extaz drag de-o floră
Și, păsări ’È™i dansează în penaj curcubeul.

E dansul de rut între mii lighioane,
Să încânte anturaj, să atragă privire,
Să-și lase perpetuu gamet, moștenire...
Instinct pân’ la urmă, natura-n canoane.

Doar omul, își face din dans o plăcere
Să-și unduie corp, fără a spune cuvinte…
Diziac, Afroditei, asprimea dezminte,
Or maniile nimfei femeii… de-o vrere.

E mai mult de atât, e sublimul spectacol
Pe scenele lumii, estrade, în iatac.
E dansul emulului ’n săbii, în atac...
Un vis că atingerea-i gaj de oracol.

E anticul artei, din corp doar făcut
Așa cum e el, dezgolit în expresii…
Limbajul mișcării să-și spună obsesii
C-un iz de fluid... de-un frumos început.

E corpul, de corp alipit, ca-n sărut…
05.05.2014