storc și ultima rămășiță a ta din mine
ploile noastre comune
cuvintele acelea legându-ne ca pe deținuți de același lanț
destinul cu majusculă
doar o umbră a lui
dacă mă doare?!
e acea senzație-sentiment a donatorului de sânge solicitat la nesfârșit
dacă asta se poate numi durere atunci da răspund afirmativ
dacă sunt sadică
tristă
răzbunătoare
nebună
femeie
puțin din toate?!
știu că doar așa aș putea să mă vindec să fiu vie
nu doar să supraviețuiesc
eul nostru comun a rămas la mine
aÈ™ putea renega toate oglinzile
un întreg trecut cu măștile lui
aș putea decreta starea de urgență
intervalul marii absențe dar
aleg să trăiesc așa că
arată-te deznădejde la fel de bine amândouă știm că
încă nu ți-ai dezvelit toate chipurile toate vocile toate consecințele
blesteamă-mă surghiunește-mă scuipă-mă
voi număra până la 3 înainte să mă arunc
tu habar nu vei avea că
am început de la minus....
de la minus infinit