Când luna la mijloc se subțiază
floarea pe ram mai are de-nflorit
îmi geme trupul greu de neiubit
cât iele stranii vin și îl veghează

dar nicio forță-n tine nu lucrează
inima sa-ți dezlege la pornit
când luna la mijloc se subțiază
floarea pe ram mai are de-nflorit

ochii lipsiți tăcere pun și groază
pe-al nopții geam de lacrimi aburit
apăs sub pernă dorul ostoit
din lebăda ce-n dans rămâne trează
când luna la mijloc se subțiază