Timpul meu a început să tremure
mușcat de vipera vieții.
Se mai sprijină de mine
și e gata să cadă
în sămânța care-mi încolțește în gând,
sămânță din grădina infinitului
adusă de umbra unui zbor
care îmi dă târcoale
și murmură un bocet și-o rugăciune
pentru timpul meu muribund.
Unde să-l adăpostesc de pierzanie?