Se înserase în priviri
în casa spațioasă și pustie
cu pereții de sticlă, femeia se spovedea la lună
pentru umbra singurătății ce-i nesocotea frumusețea
și se lăsa sedusă de luceafăr.

Era o domniță modernă cu dresingul plin
și cu sufletul topit în liniște,
aștepta cu brațele-n aer să se deschidă norii,
să treacă desculță și goală într-o altă lume
în care să-și dăruiască preaplinul
împlinirii în dragoste și suferință.

Luceafărul o ademenea cu raze de nichel
nu mai putea suporta înstrăinarea
și adormea cu gândul la un făt frumos real
care nu mai venea.