Când sunt păcălit
mă simt atins în ceea ce nu se vede,
în rest totu-i normal,
nu lovesc în cei ce sunt altfel.

Nu întrec măsura,
nimic nu mă face să dau din mine
ura ce m-a bântuit cândva.

Ce se integrează-n credință
rămâne-n suflet ca un dat,
niciodată n-am să mă dezic.

Iubirea se-nfiripă într-un contur,
un cerc din care nu pot scăpa ușor,
o păstrez numai pentru mine,
e o comoară care se fură
fără să știu.

E ca o floare ce se ofilește
când n-am grije și vremea-i potrivnică,
o văd cum se pierde
și n-am ce să-i fac.

Nu aștept să se întâmple,
întrețin flacăra când arde,
scriu poeme lângă foc
ți le ofer să le cânti.

Nopțile-și aprind stelele,
sub ele orașul ne primește
cu vechile iubiri.