Anul trecut, pe vremea aceasta,
când îl fotografiam pe geam,
de la etajul al doilea,
nu era decât un simplu zarzăr înflorit.
E adevărat, ceva mai curând decât ceilalți.
Acum, nici n-am băgat de seamă
când i-au plesnit mugurii,
dar le-am simțit durerea,
de parcă jumătate de inimă
ar fi rămas priponită de ieri,
iar cealaltă ar fi alergat hăt,
departe, după muștele bezmetice
care nu mai știu încotro s-o mai ia
de atâta lumină.
Durerea facerii de primăvară.
De la el mi se trag toate
despicările astea
din care ies mereu cu alt chip.