n-am nici cea mai vagă idee,
nu e ca și cum durerea mea e unitate de măsură
tot ce-am cunoscut, cărți, oameni, locuri,
se reduce la a ști cum să schimb pansamente
habar n-am ce e de spus, înțelesul se pierde
nu el atinge, nu cuvântul ca atare mângâie
cunoașterea în ansamblu nu se aplică pe rană deschisă

pentru tine pot doar să fiu util,
ochilor tăi disperați le zâmbesc cu ochi neîntorși,
mai blânzi decât am fost vreodată
conform strângerii mâinii tale, îți administrez vocea mea,
călită în povești și evadată din ele

te bandajez, după indicațiile tale nespuse, cu brațe puternice
rămân prin preajmă, acolo unde mi-e locul,
să pun umărul la orice e de făcut
trecem împreună până trece