S-a dovedit, de multe ori,
Cum anumiți judecători
Precum și unii procurori,
Dau sentințe eronate
Care nu sunt justificate
Decât prin mici „atenÈ›ii“ date,
Sau alte servcii, prestate
La schimb, ca reciprocitate
Între un înalt magistrat
Și un nabab, chiar șef de stat.
Cazuri de-acestea, sunt multe
Și nu sunt deloc mărunte,
Dar nu prea sunt cunoscute
Căci sunt sub lacăt ținute.
Totuși, spre marele necaz
Al celor implicați în caz,
Mai răsuflă câte ceva
Ceea ce nu s-ar întâmpla
De n-ar fi câte-un gazetar
Neînfricat și plin de har
Care ne-arată cum domn’ Morar
Maestru, cum găsești mai rar,
A îngropat DOSARUL FLOTA.
Urmarea? I-a crescut mult cota
De-ncredere și-apoi, de-odată,
A primit omul și-o răsplată,
Consistența, meritată:
Maestrul a fost transferat
La CCR, și lăudat...
Cu doamna Stanciu, s-a-ntâmplat
Același lucru: l-a ajutat
Pe actualul șef de stat
Într-o problemă litigioasă
Legată de-o anume casă,
În sensul că a amânat
Se zice, nejustificat,
Punerea în aplicare
A unei decizii care
A fost dată de-un magistrat,
Unde se depune, răspicat:
Casa pe care-a cumpărat-o
Și apoi a închiriat-o
Domnul Iohannis, nu putea
Să treacă-n stăpânirea sa,
Deoarece s-au încălcat
Voit, deci intenționat,
Mai multe norme de drept care
Fac ca acea cumpărare
Să fie nulă. Prin urmare,
Domn’ preÈ™edinte Iohannis,
De mulÈ›i „mângâiat“ Ciolannis,
Părăsește coșmelia
Și dă înapoi chiria.
De s-o întâmpla așa sau ba,
Mai așteptăm și vom vedea,
Căci ultimul cuvânt de spus
ÃŽl au juzii de la recurs...
Dar Stanciu, tot a câștigat
Pentru că ea a căpătat
Un transfer foarte așteptat:
De la înalta CCJ,
La mult râvnita CCR.

Când ți-ajunge apa la gură,
Plătești și scapi de-ncurcătură.