gârbovit sub greșeală
trupul
îmi/ne poartă abisul
ca o cremă de piele explozie cuantică
imprevizibilă sub crusta pașilor moi
alienate așteptări
sparge sau nu coptura
nu-l răzuim (masochism propriu vremurilor)
unul scriem
altul ținem aproape clipa când feștila stinge magia
și viața își rupe tocurile cui
în piatra cubică a ochilor pândește în răscruce
palmele n-or să fie hamac de iluzii
nici o rotire ciobită
sunt crăpate de patimi
brațele orfane nu-și pot ține povara se pudrează
cu ruguri
se dezbracă de oameni

înfășoară-mă ca un brâu părinte
în jurul candorilor ce nu și-au otrăvit zborul
sub cicatrici șerpuitoare mustesc
toate verile
coacerile iminente cărora nu le-am dat aviz
privirile pe care nu le-am purtat
de spaima arderii
oglinzile mătuite ce mi-au sorbit exilurile voluntare
toate își schimbă alfabetul
culoarea

nu mai fug
clientă favorită a exploziilor solare îmi aduc acasă demonii
chiar îngropați în bezne
îngerii nu-mi smulseseră penele


dacă se poate
nu-mi deconspir văzduhurile
nici o peliculă de protecție nu-mi apără consoana în care
îmi fac rugăciunea

cu pupilele despicate îmi trag genunea pe fiecare vertebră
și sar

misterul poate să toarcă lumină din mine
pentru cei goi