Cunosc un oraÈ™
care zilnic se umple de soare
și totul e răpire în clipa aceea.
Am plecat de-acolo într-o seară.
În inimă dăinuia țârâitul
de greieri.
De pe puntea vaporului
alb lăcuit
am văzut
cum îmi dispare orașul
lăsând
un pic
o-mbrățișare de lumini în aerul mohorât
atârnând.


Silenzio

Conosco una città
che ogni giorno si empie di sole
e tutto è rapito in quel momento.
Me ne sono andato una sera.
Nel cuore durava il limio
delle cicale.
Dal bastimento
verniciato di bianco
ho visto
la mia città sparire
lasciando
un poco
un abbraccio di lumi nell’aria torbida
sospesi.