pendulez
de unde până unde e firesc,
trec unele clipe prea lungi,
altele prea puține,
dar sunt într-o parte sau în cealaltă
la marele fix

fie îmi iese fără rest să nu contez,
iar aici recunosc că e și meritul tău,
fie până și ultimul fir de praf e de-al meu,
caz în care intervine rostul lumii

în nenumărate ipostaze
sfârșitul mă ia cu frumosul,
mă poartă în balans peste tot,
dezvelit chiar de mine,
mă îndeamnă și mă îmbie
fără întârziere, cu măsură

te privesc în ochi
cu toată căldura soarelui
care într-o zi nu va mai fi,
te iau astfel alături
încât suntem ai îmbrățișării

sunt dat în leagăn de fiecare dată,
după ce m-am tot împins,
eu în singura mea parte,
tu cu partea ta aleasă,
amândoi cu greutățile la picioare

legănați în dans,
fluturați în vânt,
împletiți în paralel,
trăiți înainte și înapoi

fără vreo pornire îți șoptesc
ceea ce mi se face cunoscut
în fiecare dintre culmile atinse,
alunecând atât de aproape
încât întreaga lume se cuibărește

renunțând nenumărate zile și nopți
la ce nu poate fi al nimănui,
închizând ochii la un capăt sau la celălalt
până ce vor rămâne închiși