Odată,

Iarna m-a prins într-o gară.

Sală de așteptare a unui

Lagăr de exterminare gol.

Din șirul de gări lagăr,

Unde sunt procesați călătorii.

Gara se numea, sugestiv,

La dracu-n praznic.

Un început de an,

Geros ca Luna.

Vîntul, tăios

Până la os.

Interiorul sălii,

Ochiului, pentru că e rotund,

I se părea circular.

Pe latura nordică a halei,

Geamuri uriașe primeau șuturi

De la Crivăț.

Zbang, zbang, zdrang.

Pe stânga,

Scaune siameze, scorțoase, troznitoare.

Capul unui om întunecat,

Răsărea din cercul bufant

Al multor fuste țipătoare

Galbene ca vara, femei.

Suflau căldură unii peste alții,

Respirau un nor împreună,

Iar din mijlocul lor se auzea,

Când și când, urletul cuiva

În primul an de viață.

Pe dreapta, o scândură lungă,

De care îți puteai lipi șezutul.

Ghișeele, numerotate 1, 2, 3.

Lăsau întuneric să curgă,

Din gurile lor de tunel, semicirculare,

În sala luminată chior de

Neoane sfârșite.

Afară, peste umbrele serii înzăpezite,

Creștea încet noaptea.

Adânc în sală,

Soba de teracotă,

Vibra de viscol.

Rece ca un munte antarctic.

Lângă care călătorul în haine subțiri,

Un ignorant al anotimpurilor,

Care nu luase în calcul această haltă,

La dracu-n praznic,

(Încurcate, șerpuitoare și bifurcate sunt

Căile ferate.)

Muncit de frig, săpat de frig,

Se contorsiona,

Intrat într-un proces de congelare.

Plină de iarnă,

Soba radia ger.

Vântul continua să șuiere,

Ca o locomotivă, unic vehicul,

Pe un asemenea timp.

Din spatele zidului de fuste stridente

Ochiul negru iscodea, animat

De respirațiile calde.

Călătorul ghemuit

Auzi țipătul huhurezului zăpezii,

Visă venirea lui Yeti, salvatorul,

În sala glaciară, de așteptare.

Călător degerat într-o prăpastie.