Uneori, privesc vechi fotografii. Azi am dat peste o fotografie în care eram cu bunica mea din Constanța. Și m-au năpădit amintirile.

Închid ochii. Anul 1954. Sunt cu bunica în piața din fața Sfatului. Miroase a covrigi proaspeți. Ne așezăm la rândul care se formase. Privesc în jur. Ochii îmi sunt atrași de o statuie.

- Bunico, a cui e statuia?
- Îți spun imediat! Luăm covrigi și mergem să o vedem de aproape!

Mușc din covrigul foarte cald și ne apropiem de statuie.

- E statuia lui Ovidiu, un poet roman...

Bunica îmi povestește despre Ovidiu. Aflu că era un poet renumit din Roma, că împăratul l-a pedepsit să trăiască în Tomis, că locuitorii acestui oraș și cei din împrejurimi l-au primit și ajutat cu drag. Aici, poetul a scris mult în limba lui, latina, o limbă veche, dar și în limba localnicilor. A sperat până la sfârșitul vieții să-și revadă țara natală, dar a fost îngropat de localnici. Încă nu am fost înscrisă la grădiniță, dar pun multe întrebări și înțeleg de ce este trist Ovidiu.


Stol de porumbei -
pe chipul statuii trec
umbrele vremii


Mă revăd în Vișeu, în 1961, citind „Legendele și miturile Greciei Antice”.

Anii trec... Tata îmi aduce într-o zi cartea „Metamorfoze”de Ovidiu. Îmi amintesc de statuia din Constanța, de ceea ce citisem despre romani și iau curioasă cartea. E cartonată, e în versuri și are desene. Mă impresionează Dafne. Și acum parcă văd o fată care, în loc de plete are un început de frunziș, în loc de mâini are două crengi înmugurite, în loc de picioare are rădăcini.


Privind desene
cu nimfe și zei romani -
ninge peste oraș


Încerc să citesc. Textul e prea greu. Îmi explică tata. Și îmi povestește despre Ovidiu, despre viața poetului, despre opera lui, despre „Triste” și „Pontice”, din care aflăm despre strămoșii noștri, geți, despre „Metamorfoze”. Mai mult, personajele "Metamorfozelor" sale întruchipează în ele felul de viață și gîndire al romanilor.


Nori peste mare -
pe chipul poetului
aceeași tristețe


Ajung la ultima fotografie. E color, făcută în timpul ultimei mele vizite în Constanța. Pe dosul ei am scris de pe soclul statuii: „Sub astă piatră zace Ovidiu, cântărețul iubirilor gingașe, răpus de al sau talent. O, tu ce treci pe aice, dac-ai iubit vreodată, te roagă pentru dânsul, să-i fie somnul lin.”