Când dragostea-nflorește în suflete-nsetate,
Când arde luna-n ceruri pe-un lujer de nadir,
Pe coardele de inimi curg ritmuri de clavir
Ce se topesc în templul Venerei venerate.

Dar ce câștig ? Că totu-i ca umbra unui fir -
Din el nicio minune nu văd să se arate
Și astfel trece viața mai mult de jumătate
Iar bieții ani pier iute, pe rând, pe rând, în șir...

Privesc cum trupul Terrei azi jalnic se frământă,
Cum cosmosul refuză să stea în infinit,
Cum polii fug din axe și ambii-n foc se-avântă;

Totu-i bezmetic, totul ! Și-aleargă spre sfârșit...
Chiar și speranța moare, nimic nu mai mă-ncântă,
Iar tu nu crezi, iubito, că n-am înnebunit ! 😮

5 septembrie 2017