Te văd în liniște,
te văd și oasele-mi coboară întru dezastru organic.
Nicio scândură udată de ploaie,
nicio urmă de dragoste
ca și cum tot noroiul și focul acestei lumi frivole
s-ar prăbuși sub piele într-o lumină perfectă, descompusă,
zdrobită între ziduri și lacrimi.

Atomi mici de ploaie, camuflați în ochii trecătorilor.