într-o oarbă tâmplă verde
arunc de pe mine slutul
el cu gândul mușcă lutul
încropește o chemare
roata-nvârte deodată vasul plin
doar de răcoare

cald e spicul copt în soare
bobul lasă să se vadă
chipul chipurilor arse
din năframa minunată

peste toate se așterne
cu un clește răsucit
racul racilor din viața-n care azi
m-am pomenit

fir de lună și de flăcări
apă înmuind pământul
simplu gând punct arcuire
din nervura de uitare
Domnul s-a uitat la mine
și mirat m-a conceput

tăietura-n dosul ușii
doare-acum
mă perpelește

las deoparte tânguirea
deschid o fereastră vie
și îmi văd încet de viață
dacă viață-i ce mai vine

(racul racilor cu pana
scrie amintirea vie
l-a uscat femeia blândă
și l-a pus într-un borcan
a turnat ceva s-adoarmă
răul rău din el. golanul!

zurbagiu de meserie
lăsa aerul să intre
corpul se înfuria
respiram un dop de gânduri
sufocare se numea

acum a plecat departe
liniștea s-a așternut
păsări albe stele verzi
văd întruna pe pereți

amețită înfundată
într-o pernă cam ciudată
scot din mine în neștire
versuri albe liber timp

totuși când voi merge iară
să-mi văd viața drept în ochi
să car gânduri în spinare
și mai grele și ușoare
fără frică de tumori?)

Anne Marie Bejliu, 24 septembrie 2017