se zbate fără să-i pese
că plânsul mă roade pe dinăuntru
mi-e frică de moartea lucrurilor frumoase
de aceea te păstrez
în cutia pe care nimeni nu știe cum s-o desfacă
o fac doar eu când digurile se rup
și mă invadează furia că am fost slabă
și te-am alungat
un fel de osândire căreia i-am fost părtașă
ca să plătesc
să plătesc ce-am sfărâmat demult
când ar fi trebuit să șterg oglinda
și să-nghit toți demonii