Am brațele tăiate amândouă
să număr doar până la nouă
ce am pierdut, ce ne-a plăcut,
ce am iubit, ce n-am avut.

Am plâns amar de atâta nins.
Cu părul noi ne-am cuprins,
să nu ne rupem în blesteme
ducând iubirii anateme.

Purtăm nefericirea în sânge
și pân-la lacrimi ne vom frânge
destinele facând spirală
ori desenând o catedrală.

De ce nu-i soare pentru noi?
De ce iubirea n-are o lege?
Ne-am rupt pe veci din amândoi
și sângerăm spre a înțelege

Eu cheia ti-am lasat-o in prag,
când pleci și tu, s-o iei cu drag.
Am brațele tăiate amândouă
să poți a număra și după nouă.