Ne-am cunoscut în vremuri de război, luptam
în aceleași tranșee, ne pălmuiau timpanele aceleași gloanțe
dar când treceam unul pe lângă altul nu se mai auzeau armele
intram într-o gaură de vierme spre câmpii de vibrații înalte unde
se auzeau bătăile aripilor unor păsări măiestre
pentru câteva clipe ne purtau spre țări calde și când reveneam
un timp baionetele păreau viori electrice dezacordate
iar când era furtună și ne ascundeam pe lângă șobolani în mocirlă
când ne priveam, ploua cu stropi aurii ce desenau mâini împreunate
pe când baricadele găurite deveneau livezi de cireși magici.
Când într-un târziu a venit pacea, nu mai știam ce să facem cu ea
nu mai credeam în livezi magice, au început coșmarurile, sângele
se scurgea din cireși, iar păsările măiestre erau pisici de mare zburătoare
se aruncau să ne străpungă cu țepoasele lor cozi
am rămas în gardă, pregătiți de atac în fața unui inamic invizibil
căci sufletele noastre s-au născut ca niște hiene
cu ochii deschiși și cu instinct canibal
nu ne mai unește niciun dușman, niciun front comun, ne adulmecăm
precum doi lei în cușcă înainte de a se năpusti unul asupra celuilalt.
Două spade ce se întâlnesc tăiș pe tăiș, privirile noastre
tot mai ascuțite, iar lamele lor ne taie respirația
prin plămâni de inconștient respiră balauri
cu solzii topiți de căldura propriilor flăcări.
Cum vrei să ne luptăm? În buzdugane de sarcasm să ne lovim
în săbii de acuze să ne tăiem, ori în luptă dreaptă să ne batem?
Hajime!