nimic nu mă face să gust
mai mult viața decât
musca surprinsă
între geamuri pare să știe mai bine
cum i se numără secundele
cum să economisească aerul
ca pe o prietenie

etalon

scrie cu acul ei subțire
într-o limbă de muscă aflată în pericol
ajutor
strigă în loc să se lovească disperată de sticlă
să-și zdrobească zborul
continuă
să scrie inspirată de
claustrofobie mânjește cu aripa
dreaptă
să mă salveze cineva

face câteva piruete
scrie până la câteva fâlfâiri de mine
strigă făcându-și cruce
picioarele
mi se pare că geamul capătă flori de fisură
bâzâitul ei strident
îmi desenează aure de nervi

desfac geamurile cu atâtea lozinci
ca pentru o eliberare din mine
în timp ce viața mi se pare
de rahat