I
astăzi e ziua în care dumnezeu nu mai privește în jos
e următoarea zi după ce primii oameni l-au uitat
în parc s-au spânzurat toți castanii
plantați lângă discuțiile pe care le purtam

anul trecut pe vremea asta îți scoteam jar de pe limbă
și umpleam o sobă în care încăpeau două persoane
fericirea e atunci când te mândrești cu o arsură

parcă se aud și acum strigăte de ajutor prin gura hornului
la apus se face monoxid de carbon în loc de noapte
n-am căror câini să le dau oasele noastre fiindcă s-au mâncat între ei

II
doare de când te-am citit ca pe o biblie
și n-am putut să te mai cred
caut adevărul în urmele dinților de pe un măr
poate-mi spui tu cine a mușcat

finalul este moștenit dintr-un altfel de testament
liniștea apare la paginile de anunțuri cu persoane dispărute
e panică ca și când nu răspunde dealeru’ la telefon

de ce îl tot suni?
amintirile s-au apucat de droguri când m-am lăsat eu
iar tu te aștepți la un gram întreg de înțelegere

III
clipesc cât pentru un somn adânc
arunc două pastile de alprazolam în gură ca pe zaruri
nu pot să dorm sau nu pot să mor
de la ce altceva se poate muri?
merav anda tu

lacrimile tale mă trezesc din orice coșmar
și mă trântesc în următoarea groapă
acoper-o cu pământ din prezent

*fă-o mai repede
*fă-o înainte să o facă altcineva
*fă-o fără remușcare

credeai că am copiat toate declarațiile de dragoste pentru tine
de pe site-uri porno
știi că nu mi-a plăcut vreodată sinceritatea umflată cu botox

IV
când ești liber să faci ce vrei nu-ți vine să mai faci nimic
promisiunile atârnă doar în consoane
însă ne leagă un trecut comun cum îmi lega mama șireturile

purtăm împreună cătușe care nu se desfac
nici după ce se întoarce fiecare la casa lui
îndepărtează-te spre mine

poezia scoate capul dintre straturile de proză ca un periscop
mi-a intrat lumina în ochi și nu a mai ieșit
tot ce simt se ascunde sub nivelul mării
ceea ce vezi e abia steagul înfipt în vârful eisbergului

V
pe străzile gândului numai vântul stă de vorbă
mă șuieră scurt îmi spune ce șoptesc evantaiele
nu-mi permit decât o convulsie

mă ține bine căptușeala femeii care-mi îmbrăca odată pașii
eu am uitat cum e să ții un om ca pe o tradiție
țin minte cum întindeai gem
pe fiecare dimineață în care îți sărbătoream carnea

a mai fost noiembrie fără tine dar niciodată așa
beau o sticlă întreagă de sirop de tuse dacă s-a răcit relația noastră
însă tot tușesc sânge pe o revistă

VI
nu deschid interfonul dacă dragostea e împachetată to go
foamea mă acoperă cu un cearșaf în care mai aștept pe cineva

m-am transformat într-o enigmă rezolvată
știi deja răspunsul
ai absolvit cursul “cum să dezamorsezi un bărbat”

ce făceai când te-am rugat să ne păzești potopul?
iarăși s-au pierdut gemenii separați la naștere
însă timpul ciclic o să-i conducă în infinita reîntoarcere

numărăm fiecare stea în parte și apoi ne vedem
hai să începem deodată
1, 2, 3…

VII
în viață e de ajuns să scrii o carte și să plantezi un copil
n-am făcut nici una nici alta
am sperat că visurile noastre vor avea femeie de serviciu

mi-ai dat biletul cadou când m-ai dus la teatru să urmărim gorgonele
totuși când mă gândesc la tine intru într-o fotografie de familie
ochii tăi sunt oglinzi în care mă uitam ore întregi și nu mă vedeam singur


încă mă faci fericit
înainte de ultimul cuvânt
am învățat să vorbesc de boala mea cu zâmbetul pe buze