Către toamnă, în ogradă
Am o cloșcă înfuriată.
Ploaie, nor sau friguleÈ›
Ea nu iese din coteÈ›.

De m-apropii se înfoaie,
Aripile nu dezdoaie,
Roșcovană, mare, grasă,
Ouăle nu și le lasă.

Trec așa trei săptămâni,
Bruma cade pe fîntâni
Vîntul șuieră-n portiță
Nu sînt flori în grădiniță.

Ouăle sparte deodată,
Zece pui au ochi să vadă.
Ghemuri mici mustind de viață,
Ies afar' de dimineață.

Patru roșii, unul negru,
Cinci sînt galbeni pe de-a-ntregul.
Cred că mama lor îi cheamă
Fiindcă să nu-i fur i-e teamă.

Cel negruț e cocoșel,
Creastă mică, plin de el.
Încă de acum el cată
Vitejește în poiată.

Fiindcă-i rece în răpciune,
Puiul meu ca un tăciune
Și-a găsit colțul de rai
În tindă, pe un vătrai.