zilele mele devin o continuă luptă între ce fac și ce îmi amintesc
fac drumuri fără nici un rost, fac gesturi de prisos
fac măști pe care oricum nu le port
pentru că uit când să le pun
și mai ales fac
tot mai multe nefăcute

uit să zâmbesc, uit să mulțumesc celor din jur
căci fără ei, viața mea ar fi și mai goală
uit să-mi număr răsuflările
și mă trezesc
că nu mai am aer

cuvintele plutesc
stol de fluturi ce descoperă zborul
dar încă nu știu dacă să plece sau să mă învăluie
poate că de multe ori le rog să rămână
dar uit și mă uit cum pleacă
plin de uimire

dincolo de viață este moarte
dar acum nu mai știu dacă am trecut râul sau nu
cred că am uitat stările trăirii
și privesc cu ochi noi lumea