Tu răzuiești cu lama vopseaua groasă de pe geam,
eu încă văd prin tine mestecenii din curte,
Nu știu cum să-i spun exact,
dar ea este
neagră.

Afară nu e primăvară, deși vreau
să curgem ca un râuleț
printre pietre, printre mumii, printre degete.

*
Hai, dragostea mea,
nu-ți fie frică,
somnul meu e întotdeauna un risc.
*

Mama îmi pune pe deget un inel de rubin,
tata îmi leagă venele,
fiul meu suge o acadea...

Aici mă opresc.

Lipește-te de mine ca o hirudo,
ai s-o simți așa cum mă simți pe mine
într-o parte de corp,
rece.

Ea e morena și iarba care ne crește pe brațe e tot ea.



DRAMATURGIA LUCIOASELOR FUNII, 2014