chiar de aici începe adevărul
din plajele acestea colorate
cu scoici și pietre. valurile cântă
aceeași melodie funerară
pe care pe de rost am învățat-o
în mine scurmă gheara dimineții
și lasă pe nisip aceeași urmă
multiplicată-n degete perfecte
o dată vii și-odată îngemănate
ca aripile moi de libelulă
chemând mult prea devreme înserarea
e timpul scoicilor să înflorească
cu flori de sânge-n solzii de sirenă
doar o secundă până vine valul
tăcut și anonim precum un giulgiu