văzduhul e-ncălțat cu apă-n ploaie
pășind lichid în îngerilor zboruri;
bisericii lăuntre, mii soboruri
tăceri psalmodiază în odaie.

pândind secunda bândă-n viitoruri
de buze-n pielea ta nalț vălvătaie
cuțitul dragostei în noi de taie,
suind minuscule distanțe-n doruri.

în clipa aia aer se ciobește
că mărul tot în dinți l-am săvârșit
mirarea lepădând pieirii clește.

prin pori lumina-n lume ne-a ieșit
și umbra-n urma ei se tot silește
în taina așezată la cerșit.