+

vânăm animalul
diurn al tuturor

energiilor solare - pe mine mă
doare

valența a patra a cuvântului
vânătoare -

de aceea tragem și cu săgețile minciunii

către animalul etern, în alergare; să-l
punem într-un ocol,

să fugă în cerc (bufnița tocmai a țipat!), în
alchimii

rotitoare – mizerie! postulat; evocare!


+

și-atunci,
ființa tranziției nu
are

iubire.

chiar dacă îmi vor sparge capul,
pe acolo nu vor

țâșni idei; războiul ei
întunecat e un fel de nemișcare.
am parcat

culorile într-o altă desfătare; cu alte
valențe, alți fragi, altă paloare;
ființa tranziției

nu are etnie, prieteni, iubiri, rotiri
necălătoare! -


+

și cum stai,
așa,

la fereastra ta, îți
va crește,

în timp,
o aripă neagră, de catifea;

(vai ție,
îngere reverberat, de rațele
sălbatice ale anilor
înotat - unde
nici ploaia piezișă nu te-a udat;
nici valul cercuit

pasul nu ți-a-ndurat!)